Soft skills versus hard skills

Skills

De ce soft skills are nevoie un programator?

S-ar putea spune că pentru un post extrem de tehnic, așa cum este acela de programator, cele mai importante calități sunt cele hard/tehnice.

Greșit! Cu excepția câtorva companii care s-ar putea să evalueze în primul rând abilitățile necesare jobului, toate celelalte se vor baza întâi și întâi pe acele calități soft care pot face un candidat mai puțin pregătit dar mai deschis spre comunicare să obțină postul în fața unui senior cu o atitudine prea rigidă, spre exemplu.

De ce contează atât de mult aceste soft skills și ce sunt ele?

Cele mai cunoscute sunt abilitățile care țin de comunicare. Dacă nu reușești să îți comunici în timpul unui interviu realizările, dorințele, aspirațiile, mai mult ca sigur că te vei opri la întâlnirea cu HR-ul fără să mai ajungi măcar la cea tehnică, unde să îți arăți calitățile hard.

Este important și să îți exprimi punctul de vedere, articulat și argumentat. Uneori intervievatorii vor dori să te preseze în cadrul unui interviu tocmai pentru a vedea cum reacționezi. Dacă nu ai răbdare, te încrunți, nu manifești flexibilitate, răbdare, nu va fi întocmai în regulă. Este crucial să poți gestiona situațiile tensionate dintr-un interviu, dacă apar, cu răbdare, cu un punct de vedere coerent și succint, fără să trădezi emoții negative. Da, până la urmă este doar o discuție dar una care să releve ceea ce un om poate manifesta abia după luni de zile de muncă. HR-ul are trucuri de tipul acesta menite să cearnă programatorii răbdători, adaptabili, flexibili, comunicativi, de cei care nu ar putea să se muleze pe valorile companiei.

Leadership-ul reprezintă un alt punct interesant pe care unii recrutori îl vor căuta, iar alții nu. În mod clar trebuie să fii sincer/ă dacă vizezi peste un timp un post de conducere, de exemplu unul de tech lead, tocmai pentru ca persoana care te recrutează să cunoască exact ce career path îți dorești încă de la început. Asta arată determinare, voință și claritate a scopurilor pe termen lung, lucru apreciat de toate companiile. Dacă în schimb nu vizezi un post de conducere sau de coordonare, fă exact la fel, fii onest/ă și spune ce ai de gând, de exemplu să devii expert pe un anumit limbaj și să te poți concentra pe dezvoltarea abilităților de critical thinking mai degrabă decât abilitățile soft (public speaking, negotiating etc).

Team-spirit/teamwork. O calitate pe care dacă o menționezi în cadrul interviului, mai mult ca sigur vei părea o persoană deschisă și altruistă. Cum niciun task nu ține aproape niciodată doar de o persoană, acest team spirit se află printre cele mai preferate soft skills pe care orice recrutor va dori să-l bifeze în urma discuției cu tine.

Ce părere ai? Crezi că deții aceste soft skills sau crezi că trebuie să mai șlefuiești câteva dintre ele înainte de interviurile care să scoată la iveală the hard skills?

Succes la viitoarele interviuri!

TOP